cronos stea inghite planete
Știri

Cronos – steaua ce înghite planete

Cronos, din mitologia greacă, este zeul cunoscut după faptul că și-a devorat copii, respectiv atunci când astronomii de la Princeton au descoperit o stea ce face același lucru cu planetele din jurul său și cunoscând pasiunea oamenilor de știință pentru mitologie, ia fost dată denumirea de cuviință. Este vorba despre steaua cu denumirea de catalog HD 240430, localizată la o distanță de 350 ani lumină. Un articol publicat de cei de la Princeton indică precum că steaua Cronos ar fi „înghițit” deja mai mult de zece planete solide în decursul a 4 miliarde de ani de la momentul formării acesteia. În același timp partenerul său Crius (HD 240429) a reușit să evite această tentație destructivă.

Conducătoarea studiului Semyeong Oh, a explicat într-o conferință de presă că Cronos, supranumit după faimosul titan din mitologia greacă, este cel mai clar exemplu de până acum al unei stele de dimensiunile Soarelui care consumă planetele din jurul său. De notat este și faptul că inițial grupul de cercetători în frunte cu Oh, nu aveau drept scop descoperirea unei stele ce devorează planete. Ei utilizau datele colectate de sonda Gaia al Agenției Spațiale Europene, pentru a identifica cupluri de stele ce străbat spațiul interstelar împreună.

Cronos și Crios au practic același număr de substanțe volatile, însă primul are cu mult mai multe minerale ce favorizează formarea rocilor, precum este fierul, aluminiu, siliciu și altele. După cum susține Semyeong Oh, majoritatea stelelor care conțin o asemenea abundență de substanțe metalice posedă și un nivel similar ridicat de alte substanțe, precum sunt cele volatile. Cronos însă nu face parte din acest șablon, având o mare parte din substanțele sale volatile suprimate, fapt ce i-a făcut pe oamenii de știință să își concentreze mințile asupra acestui fenomen. Verificând veridicitatea datelor studiate Oh a ajuns la concluzia finală studiind temperaturile la care substanțele volatile se formează în substanțe solide. Cronos duce lipsă de toate elementele care se solidifică la temperaturi mai joase de 1.700°F (~927°C), în timp ce era bogat în elemente care formează substanțe solide la temperaturi mai mari.

Motivul principal însă pentru care Cronos și-a primit titlu de stea ce înghite planete nu este încă cert. Una din teorii este cea precum o stea a traversat imediata apropiere a acestui sistem, distorsionând traiectoria orbitei tuturor planetelor din jurul său, astfel toate ajungând să fie distruse de Cronos.

via: [Astronomy]

 67 Posts 16 Comments 13327 Views