marte apa
Știri

Marte ar fi avut apă de mai mult timp decât se presupunea până acum

Marte ar fi avut apă de mai mult timp decât se presupunea până acum, la această concluzie au ajuns cei de la NASA după ce roverul Curiosity a efectuat deja mai mult de 16 km pe suprafața marțiană. Evidența acestui fapt constă în concentrațiile mari de siliciu, ce adeverește că apele subterane au mai existat ceva timp după evaporarea lacurilor. În timpul cercetărilor sale, Curiosity a detectat roci de bază cu o nuanță mai deschisă decât cele obișnuite, supranumite „halouri”, având o compoziție sporită de siliciu. Descoperirea a fost făcută în craterul Gale, locul unde Curiosity a aterizat în 2012 pe suprafața planetei Marte.

marte apa
Mozaic al imaginilor efectuate de Curiosity pe suprafața planetei Marte în craterul Gale. Halourile de o culoare mai deschisă decât restul rocilor apar în zonele fracturate ale solului. Împreună cu compoziția sporită de siliciu, sunt un indiciu complet al faptului că aici au existat ape subterane cândva.

Aportul roverului Curiosity pe suprafața lui Marte este unul major spun cei de la NASA, întrucât această descoperire nu ar putea fi făcută doar cu ajutorul sateliților ce orbitează planeta de la distanță.

via: [ResearchGate]

 67 Posts 16 Comments 13309 Views