detector unde gravitaționale fuziune gărui negre
Știri

Noul detector de unde gravitaționale identifică o fuziune dintre două găuri negre

La data de 27 septembrie 2017, a fost anunțat că o echipă de cercetători au lansat cel de al treilea detector de unde gravitaționale în arsenal,  doar la două săptămâni după ce Europa a anunțat detectorul VIRGO împreună cu LIGO din SUA. Cu toate că acestea au funcționat abia de mai puțin de o lună, au reușit deja să obțină rezultate peste așteptări.

Unde gravitaționale sunt undele ce se produc atunci când două obiecte masive se rotesc unul în jurul celuilalt apropiindu-se reciproc și eventual intrând în colizie. Undele formate extind și contractă distanța dintre obiectele din spațiu asupra cărora se răsfrânge influența lor. Perturbațiile sunt mici la nivelul cosmic, însă destul de pronunțate pentru a fi observate de cercetătorii noștri și tehnologiile lor de cercetare a spațiului.

Gaura neagră ce s-a format în urma acestui eveniment, supranumit GW170814, este de 53 ori mai masivă decât Soarele nostru. Resturile de energie au fost transformate în unde gravitaționale, iar evenimentul a avut loc la o distanță de circa 1,8 miliarde ani lumină.

Ceva timp mai înainte a fost speculat precum că LIGO ar fi detectat și o fuziune a două stele neutronice în urma căruia a avut loc o emisie de unde gama. Însă până în prezent acest lucru nu a fost confirmat oficial fiind necesare cercetări suplimentare. Următoarea operațiune comună dintre aceste trei telescoape este planificată pentru toamna anului 2018, oamenii de știință afirmând că împreună toate trei vor favoriza o precizie a datelor foarte mare.

Odată ce vor fi puse în funcțiune la randamentul maxim, aceste trei instrumente de cercetare vor face descoperirea de găuri negre ce fuzionează un lucru obișnuit, totodată dezvăluind detalii noi despre evoluția și comportamentul undelor gravitaționale. La acea etapă cunoștințele teoretice vor fi confirmate de datele exacte, iar până atunci undele gravitaționale sunt încă o noțiune destul de fragedă în manualele de astrofizică.

via: [Ars Techinca]

 68 Posts 16 Comments 15397 Views