semnale exocomete
Știri

Semnalele nedeslușite din spațiu pot fi defapt exocomete

Până în prezent ne-am familiarizat cu termenul de exoplanete datorită telescopului Kepler și miile de descoperiri pe care le-a făcut. Acum însă apare un termen nou, cel de exocomete. Dovadă a existenței acestora a fost găsită în jurul a două stele, KIC 3542116 și KIC 11084727, care se află la o distanță de 800 ani lumină. Principiul după care telescopul Kepler descoperă exoplanete noi este prin măsurarea intensității stelelor într-o perioadă de timp. Astfel atunci când o planetă pe care o găzduiește trece prin fața sa și a telescopului intensitatea luminii scade, iar într-o perioadă mai îndelungată de timp, în mod grafic se observă repetiția constantă a acestor variații. Simetria apare datorită faptului că ambele corpuri au o formă sferică, însă descoperirea recentă de către Andrew Vanderburg a arătat o asimetrie, fapt ce înseamnă un obiect ce nu are o formă sferică. Echipa ce a cercetat descoperirea a ajuns la concluzia că este vorba de exocomete, deoarece doar ele pot lăsa în urma sa o fâșie de praf și gaze.

Totuși nu e prima oară când oamenii de știință întâlnesc exocomete studiind universul. În 2013, Barry Welsh de la Universitatea Berkeley din California, a detectat schimbări spectrale a uneia din stelele studiate, liniile de absorbție fiind asemănătoare. Insuficiența de date însă nu a permis determinarea cu exactitate a obiectului care cauzează aceste semnale perturbate în graficile ce au fost studiate, concluzionând că poate fi o rocă cosmică arbitrară sau o concentrație de particule de praf.

curba fotometrica exocomete
Curba fotometrică a tranziției exocometei ce a fost studiată.

Joshua Pepper din cadrul Universității Lehigh din Bethlehem, Pennsylvania, a menționat că unicul lucru straniu este perioada scurtă în care acestea apar. Aceste exocomete completează orbita în jurul stelei gazdă în circa trei luni, sau mai puțin. Cometele din sistemul nostru solar o fac de obicei în ani sau decenii.

via: [NewScientist]

 67 Posts 16 Comments 13339 Views