Zborul în spațiu pe termen lung poate provoca schimbări ireversibile asupra creierul și ochilor astronauților, sugerează o serie de studii recente.

Variind de la o creștere semnificativă a volumului creierului până la deformarea glandei pituitare, aceste efecte nu trebuie subestimate în viitoarele misiuni spațiale cu echipaje umane.

Cercetătorii știu de mult timp că astronauții se supun unor modificări fizice semnificative în timpul zborului spațial. Aceste schimbări au fost observate pentru prima dată la animalele de test care au fost lansate în spațiu înaintea oamenilor. Dar efecte similare au fost observate și la astronauții misiunii Mercur la scurt timp după aceea. Până în prezent, cea mai mare parte a cercetărilor cu privire la modul în care zborul în spațiu afectează corpul uman se concentrează asupra mușchilor, oaselor și inimii astronauților. Dar mulți astronauți raportează, de asemenea, modificări ale acuității lor vizuale în urma zborului în spațiu – o afecțiune cunoscută sub denumirea de sindrom neuro-ocular. Astronauții cu acest sindrom au afectată vederea la distanță scurtă, suferă de dureri de cap și / sau pot vedea pete flotante neclare cunoscute sub numele de scotoame.

Acum, un nou studiu a evaluat modul în care aflarea în spațiul cosmic pe pe o perioadă îndelungată este legată de schimbările obișnuite observate în craniile astronauților, ceea ce afectează atât creierul, cât și ochii. De asemenea, cercetătorii au investigat modul în care aceste modificări intracraniene ar putea fi legate de sindromul vizual, descoperind unele rezultate surprinzătoare.

Zborul în spațiu și pericolele legate de acesta

Pentru realizarea studiului, cercetătorii au colectat date de la 11 astronauți – 10 bărbați și o femeie – care au locuit la bordul Stației Spațiale Internaționale (SSI) pentru perioade îndelungate de timp. În medie, astronauții au rămas pe SSI 171 de zile, iar cinci dintre subiecți au avut, de asemenea, experiență anterioară de zbor spațial. Înainte de misiunile lor, astronauții au fost supuși scanărilor de rezonanță magnetică (RMN) care au capturat imagini ale creierului înainte de zbor. Apoi, au avut scanări RMN suplimentare la 1, 30, 90, 180 și 360 de zile de la întoarcerea lor pe Pământ.

Imaginile de pe urma scanărilor RMN, înainte și după zborul în spațiu. Schimbările sunt slab vizibile însă au un impact major.

În primul rând, volumul total al creierului astronauților a crescut (în special substanța albă), la fel și volumul lichidului cefalorahidian (LCR), lichidul care ne îmbie creierul și măduva spinării. Ambele creșteri au fost de aproximativ 2%. Echipa a remarcat, de asemenea, mai multe LCR care curg prin creierul astronauților după zbor. De asemenea, a crescut și volumul ventriculelor lor – cavitățile care transportă LCR prin creier. Aceste creșteri atât ale volumului, cât și ale debitului ar putea fi mici, dar cercetătorii consideră că sunt semnificative. Și, mai mult, schimbările par să dureze pe toată durata studiului de după aflarea în spațiu cosmic.

O altă constatare interesantă a fost aceea că pentru șase dintre cei 11 astronauți, dimensiunile și formele glandelor lor hipofizare – care servesc ca un fel de „controler principal” pentru o varietate de hormoni folosiți în întregul corp – s-au schimbat. Potrivit cercetătorilor, forma modificată a glandelor hipofizare poate indica o creștere a presiunii lichidului în creier. Și că presiunea crescută a lichidului, poate fi principala cauză a sindromului de vedere menționat la început.

CITEȘTE:  Roverul Curiosity captează cea mai detalizată panoramă

Datorită acestei lucrări, oamenii de știință au făcut încă un mic pas spre înțelegerea impactului zborului în spațiu asupra corpului uman. Și deși studiul oamenilor în spațiu a început în urmă cu mai bine de jumătate de secol, cu siguranță va continua atât timp cât ne străduim să ajungem pe Marte și nu numai.

via: [Astronomy.com]